Manastirea Frasinei  Muereasca  - Cazare langa Manastirea Frasinei  Muereasca
Rezervări telefonice la:
004072-ROMANIA
004072-7662642
Manastirea Frasinei Manastirea Frasinei Manastirea Frasinei Manastirea Frasinei Manastirea Frasinei

Manastirea Frasinei Muereasca - Cazare lângă Manastirea Frasinei

Muereasca, Judetul Valcea
Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească. Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare. Prezentul istoric are menirea să arate care au fost primele atestări documentare de existenţă a acestui locaş monahicesc, importanţa lui în cadrul istoriei bisericeşti, dar şi în cadrul istoriei României. Prin întemeierea acestei mănăstiri se deschid largi posibilităţi celor din împrejurimile mănăstirii, dar şi celor din ţară, de alinare sufletească şi de a dobândi cunoştinţe de vieţuire duhovnicească. Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume. Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună cu ei în biserică. Putem spune că, pe drept cuvânt, Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsâ din abundenţă peste toţi aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit. Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Aşa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toţi credincioşii. Invocăm ajutorul lui Dumnezeu, rugăciunile Maicii Domnului şi mijlocirea Sfântului Ierarh Calinic peste tot sufletul credincios care are nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.
Manastirea Frasinei Muereasca

Manastirea Frasinei Muereasca
Manastirea Frasinei Muereasca

Cazare lângă Manastirea Frasinei Cazare Muereasca

Manastirea Frasinei - Pensiunea Beatrice Pensiunea Beatrice
Ramnicu Valcea (9 km)
Cameră Singlede la 85 lei
Cameră Queende la 105 lei
 
Manastirea Frasinei - Pensiunea Elisabeta Pensiunea Elisabeta
Ramnicu Valcea (8 km)
Cameră Singlede la 80 lei
Cameră Twinde la 100 lei
 
Manastirea Frasinei - Grand Hotel Sofianu Grand Hotel Sofianu
Ramnicu Valcea (10 km)
Cameră Dublăde la 190 lei
Cameră Queende la 190 lei
 
Manastirea Frasinei - Hotel Bitu Hotel Bitu
Baile Olanesti (7 km)
Cameră Twinde la 100 lei
Apartamentde la 200 lei
 
Manastirea Frasinei - Suprem Suprem
Baile Olanesti (7 km)
Cameră Twinde la 95 lei
Cameră Dublăde la 110 lei
 
Manastirea Frasinei - Pensiunea Trei Brazi Pensiunea Trei Brazi
Baile Olanesti (8 km)
camera dubla de la 100 lei
apartamentde la 200 lei
 
Manastirea Frasinei - Vila Calix Govora Vila Calix Govora
Baile Govora (18 km)
Apartament etaj de la 200 lei
Apartament parterde la 200 lei
 
Manastirea Frasinei - Posada Posada
Curtea de Arges (27 km)
Cameră Dublăde la 150 lei
Cameră Twinde la 150 lei
 
Manastirea Frasinei - Pensiunea Hanul Lui Simon Pensiunea Hanul Lui Simon
Curtea de Arges (27 km)
Cameră Dublăde la 90 lei
Cameră Twinde la 90 lei
 
Manastirea Frasinei - Hotel Camino Hotel Camino
Curtea de Arges (27 km)
Cameră Singlede la 80 lei
Cameră Dublăde la 115 lei
 
Promovati Romania
publicati atractii turistice

 

Manastirea Frasinei Muereasca