Cascada Varciorog Cobles - Cazare lângă Cascada Varciorog
Cobles, Judetul Alba
Situata in perimetrul comunei Arieseni, in apropierea satului Vanvucesti, la o altitudine de 1.090 m si o distanta de 3 km de zona turistica Arieseni. Accesul la cascada se realizeaza pe un drum forestier marcat de un indicator, din DN75 care duce de la Arieseni la Garda de Sus. Traseul este marcat cu patrat cu cruce galbena si este un drum salbatic, putin anevoios, dar de o frumusete deosebita, care justifica fiecare minut din cele 2 ore care trebuiesc parcurse pana la cascada. Cascada in sine are o inaltime de 15 m fiind de o frumusete deosebita mai ales la ape mari. In apropiere exista si o veche galerie de mina parasita. Pentru frumusetea ei, zona cascadei a fost declarata rezervatie peisagistica. In legatura cu denumirea sa putin obisnuita, circula diferite variante:unii cercetatori afirma ca ar proveni din slavonul "vraha" (adica "varf"), la care s-a adaugat sufixul romanesc "cior", deci ar fi un fel de asezare pe un pinten de deal. Altii sustin ca denumirea localitatii vine de la apelativul romanesc "varciorog" care inseamna "vartej", "valtoare", loc unde apa curge cu zgomot.